Oamenii de ştiinţă susţin că vârsta de 72 de ani este „noul 30”

Cercetătorii de la Max Planck Institute for Demographic Research din Rostock, Germania, susţin că progresul înregistrat în ultimul secol în ceea ce priveşte reducerea riscului de moarte la toate vârstele a fost atât de rapid încât speranţa de viaţă a crescut mai repede decât în precedentele 200 de milenii, de când omul a început să evolueze din speciile de hominizi.

Ritmul de creştere a speranţei de viaţă a fost atât de uimitor, încât economiile industrializate au fost luate prin surprindere de el, fiind nepregătite pentru costurile necesare pentru plata pensiilor unui număr mare de persoane pentru o perioadă atât de îndelungată.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences s-a aplecat asupra bărbaţilor din Japonia şi din Suedia, două ţări cu cele mai mari speranţe de viaţă de pe Terra. Cercetătorii au concluzionat că oamenii de la 1800 aveau speranţe de viaţă mai apropiate de cele ale oamenilor vânători-culegători care au trăit acum mult timp decât de cele ale bărbaţilor adulţi din ziua de astăzi.

Oamenii de ştiinţă afirmă că vânători-culegători din vremuri străvechi aveau la vârsta de 30 de ani aceleaşi şanse de a muri pe care le are astăzi un suedez sau un japonez la vârsta de 72 de ani.

Mai mult, afirmă cercetătorii, nu mai este deloc clar unde se găseşte graniţa dincolo de care viaţa umană nu mai poate fi extinsă. „Cât de mult putem prelungi viaţa umană? Pur şi simplu nu ştim”, a declarat Oskar Burger, cercetător postdoctoral la Max Planck şi totodată principal autor al studiului.

Cercetarea nu a studiat dacă extinderea fără limite a vieţii umane este moral sau dezirabil şi nici dacă acest lucru poate avea loc fără a ne afecta facultăţile necesare pentru a ne bucura de anii suplimentari.

Cercetătorii au studiat modul în care şansele de a muri la o anumită vârstă s-au modificat de-a lungul timpului. Oamenii de ştiinţă au folosit date despre longevitate de la cimpanzeii aflaţi în captivitate pentru a estima durata de viaţă a pre-oamenilor şi date de la triburile moderne de vânători-culegători pentru a estima cât trăiau oamenii la începuturile civilizaţiei umane.

„Salturile recente înregistrate în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii sunt remarcabile mai ales atunci când le privim în contextul diversităţii mamiferelor, pentru că riscul de deces în cadrul triburilor de vânători-culegători este deja extraordinar de mic, probabil printre cele mai mici riscuri înregistrate în cadrul primatelor non–umane”, subliniază cercetătorii.

De fapt, ritmul în care longevitatea umană se dezvoltă este chiar mai rapid decât cel obţinut de oamenii de ştiinţă în laborator, atunci când au încercat să conceapă organisme modificate genetic care să trăiască foarte mult timp (cum ar fi musculiţele de oţet). Deşi aceste experimente au generat dezvoltări extraordinare ale longevităţii, dezvoltarea longevităţii umane în ultimul secol, reuşită ce nu s-a bazat pe îmbunătăţiri genetice, a fost chiar mai pronunţată.

Cercetătorii notează că această longevitate extraordinară a fost cunoscută de doar 4 din cele 8.000 generaţii umane care au trăit vreodată.

Oskar Burger a subliniat că dezvoltarea extraordinară a duratei de viaţă a oamenilor a coincis cu inventarea antibioticelor şi a vaccinurilor, cu îmbunătăţirile uriaşe în ceea ce priveşte eficienţa agricolă (ceea ce face mâncarea mai disponibilă ca oricând altcândva în istoria omenirii) şi cu dezvoltarea pe scară largă a sistemelor care fac apa potabilă disponibilă mult mai uşor.

Mortalitatea umană, concluzionează cercetătorul, s-a dovedit a fi mult mai „plastică” şi mai capabilă de manipulare decât şi-ar fi putut închipui cineva.

Sursa: Financial Times